Ursulețul lui Mr. Bean, expus la Zărnești

Publicat: 19/10/2015, 14:10

Muzeul a fost deschis în acest weekend, când sanctuarul a împlinit 10 ani, scrie newsbv.ro. La evenimentul organizat de Asociația Milioane de Prieteni a fost prezent, printre alții, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummel.

Pe lângă ursulețul lui Mr. Bean, marile atracții ale noului muzeu sunt doiurși gigantici oferiți Casei Regale a Marii Britaniicu ocazia nașterii celui de al doilea copil al Ducesei de Cambridge, Kate, și ulterior donați Rezervației de urși de la Zărnești.

„Cei doi urși au fost plimbați la Palatul Buckingham, apoi la Spitalul Saint Anne, unde s-a născut prințesa Charlotte, au ajuns, iată, la noi, și sigur că, având acești urși regali, era nevoie și de o ”curte regală”.De fapt, de la acești urși ne-a venit ideea să amenajăm un muzeu al ursuleților din pluș. Muzeul va fi deschis publicului doar din primăvară, pentru că mai așteptăm mulți ursuleți de la vedete care și-au exprimat dorința de a semna acești ursuleți de jucărie care vor fi donați muzeului. De exemplu Brigitte Bardot sau Alicia Nixon și-au manifestat dorința să ne trimită ursuleți. Mai sunt mulți urși care trebuie să vină”,a precizat Cristina Lapis de la Asociația Milioane de Prieteni.

Rezervația de la Zărnești, din județul Brașov, s-a născutprintr-un parteneriat public privat,iar Primăria Zărnești a acordat pentru acest proiect69 de hectare de pădure. La această oră, în rezervație sunt 80 de urși și mai este loc pentru încă 20 de urși, scrie sursa. Spațiul a fost amenajat astfel încât urșii să aibă parte de un mediu cât mai apropiat de habitatul natural. Animalele au bârloguri și „piscine”, iar mâncarea le este plasată în anumite locuri, astfel încât animalul să facă efortul s-o caute.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani